Această scenă evocatoare surprinde plecarea liniștită a gondolelor de pe o cheiță umbrită, măreția liniștită a Veneției desfășurându-se sub un cer blând de amurg. Compoziția echilibrează cu măiestrie siluetele întunecate și alungite ale clădirilor și gondolelor cu strălucirea blândă a amurgului, amestecând subtil tonuri de galben, albastru și gri. Tehnica pictorului invită privitorul să rămână la detalii fine — strălucirea apei care reflectă o lumină slabă, cupola îndepărtată care se ridică din ceață și clopotnița impunătoare care ancorează orizontul. Atmosfera generală șoptește despre despărțire, singurătate și ritmurile liniștite ale vieții pe malul apei.

Redat cu măiestrie a luminii și atmosferei, această lucrare prezintă o reținere poetică, evitând claritatea precisă în favoarea unei ceații care înmoaie arhitectura venețiană și estompează contururile într-un întreg armonios. Paleta de culori, dominată de tonuri crepusculare, evocă atât căldura rămasă a zilei, cât și răcoarea nopții care apare, stârnind o nostalgie blândă. În context istoric, astfel de vederi celebrează Veneția nu doar ca oraș comercial, ci și ca un loc în care transportul pe apă a imprimat un ritm distinct vieții — surprins aici cu o atingere romantică, dar măsurată, care sugerează frumusețea tăcută a momentelor cotidiene.