Scena se desfășoară ca o simfonie aurie, soarele de după-amiază proiectând o strălucire caldă asupra morii de apă din Westfalia. Artistul surprinde cu măiestrie jocul de lumină și umbră, frunzele copacilor arzând cu culori de toamnă. Un pârâu șerpuitor ghidează privirea spre moară, a cărei structură de lemn este o mărturie a timpului.

Compoziția este echilibrată, moara ancorează partea stângă, în timp ce copacii și dealurile îndepărtate încadrează ușor partea dreaptă. Pensulele sunt delicate, dar încrezătoare, transmițând texturile scoarței, apei și pietrei cu o măiestrie remarcabilă. Există un sentiment de liniște, sentimentul de a fi prezent în acest cadru idilic, poate auzind șuieratul blând al apei și chemările îndepărtate ale păsărilor. Este un moment înghețat în timp, o celebrare a frumuseții naturii.