În această scenă vibrantă, privitorul este invitat într-o grădină luxuriantă care se simte atât intimă cât și primitoare. Calea, care șerpuiește prin iarba verde, îndreaptă privirea către o abundență de copaci ale căror frunze sunt sărutate de lumina blândă a primăverii. Loviturile de pensulă ale lui Vincent sunt vii, fiecare lovitură fiind un dans de culoare care dă viață foliagelui din jurul grădinii; nuanțe de verde, intercalate cu explozie delicată de roz pal și alb de la florile înflorite, creează un tapițerie a vieții. În stânga, o structură galbenă caldă răsare printre frunze, ancorând scena, sugerând în același timp prezența umană în această oază liniștită.

Compoziția echilibrează frumos bogăția naturii cu elementele structurale ale căilor din grădină și ale clădirilor. Captură un moment de contemplare liniștită, ca și cum ar invita privitorul să se oprească și să inhaleze aroma florilor înflorite și liniștea din jur. Intensitatea emoțională a lui Van Gogh este resimțită aici, deoarece straturile de culoare evocă un sentiment de pace, dar, de asemenea, reflectă luptele sale personale. Grădina, un refugiu din nebunie, nu este doar o reprezentare literală a frumuseții, ci și o metaforă a speranței și nașterii din nou, făcând această piesă semnificativă în contextul vieții și vremurilor sale.