Scena se desfășoară cu o frumusețe senină, aproape melancolică; o livadă de iarnă scăldată în lumina blândă și atenuată a unei zile înnorate. Copacii impunători, cu ramurile lor scheletice care se întind spre cer, domină prim-planul, formele lor fiind redate cu tușe libere și expresive. Artistul surprinde cu măiestrie dantela delicată a ramurilor, formele lor delicate care contrastează cu lumina moale și difuză a cerului de iarnă.

În spatele copacilor, arhitectura unui sat apare, structurile sale fiind înmuiate de ceața atmosferică. Paleta de culori este predominant rece, cu o gamă de griuri, albastre și atingeri de ocru și verzi estompate, creând un sentiment de liniște și introspecție. O figură solitară, o femeie, este plasată subtil pe o potecă. Acest detaliu însuflețește subtil scena, invitând privitorul să-și imagineze lumea dincolo de pânză. Pictura evocă un sentiment de liniște, invitându-ne să apreciem frumusețea subtilă a anotimpului.