În această capodoperă captivantă, lumina moale și difuză se joacă într-un mod minunat pe Tamisa, creând o suprafață strălucitoare care invită privitorul să se piardă în frumosul său calm. Verdele adânc și albastrul parlamentului umbrit contrastează splendid cu nuanțele calde de lila ale cerului, sugerând momentul zilei în care soarele apune și orașul devine o viziune spectrală. Pictorul folosește tușe vii, care răsună cu energia pulsând prin scenă, evocând vitalitatea calmă, dar palpabilă a Londrei.

Există o calitate etereală în pictură: reflexiile acvatice ale grandorii arhitecturale par aproape onirice; ele se unduiesc și se amestecă una cu alta, ca și cum granițele dintre cer și apă, realitate și imaginație ar fi dizolvate. Alegerea culorilor lui Monet—o paletă atât de armonioasă de nuanțe de albastru, verde și roz moale—creează o rezonanță emoțională, făcându-l pe privitor să se simtă simultan contemplativ și uimit de frumusețea momentului surprins. Într-o epocă în care mișcarea impresionistă împingea limitele artei tradiționale, această piesă stă ca un mărturie strălucitoare a genialității lui Monet și a capacității sale de a întruchipa natura efemeră a luminii și atmosferei.