Scena se dezvăluie ca o dramă, un moment înghețat în timp, sugerând atât conflictul, cât și senzualitatea. Un cavaler, îmbrăcat într-o armură strălucitoare și călare pe o cămilă maiestuoasă, străbate o pădure verde. Privirea sa, deși întunecată, transmite un sentiment de scop, poate o misiune sau o descoperire pe cale să se facă. Cămila, un simbol al exotismului, este aproape surprinsă într-un moment de odihnă, cu capul ridicat ca și cum ar fi fost întreruptă în actul de a se hrăni cu frunziș. Tușele de pensulă sunt libere, cu o intensitate care insuflă viață scenei, oferind spectatorului o senzație a emoției artistului însuși.