Scena se desfășoară într-un spațiu întunecat și închis, curtea unui ospiciu, unde lumina se filtrează amenințător de sus. Compoziția este un vârtej de figuri chinuite: unele sunt prinse într-o îmbrățișare disperată, corpurile lor contorsionate în luptă; altele stau singure, aparent pierdute în propriile lor iaduri private. Un bărbat cu brațele întinse domină centrul, expresia sa este un amestec de suferință și sfidare, ca și cum ar înfrunta un chinuitor invizibil. Efectul general este profund tulburător; este o lecție de masterat în reprezentarea suferinței umane, o amintire brutală a fragilității psihicului uman.