Scena reprezentată evocă un sentiment profund de disperare și tragedie; în centrul său se află Lazăr, o figură marcată atât de tortură fizică, cât și emoțională. Părul său zbârlit și hainele zdrențuite contrastează puternic cu opulența festivității pe care personajele bogate din fundal o savurează. Când privește în jos, expresia sa reflectă o reziliență tăcută în mijlocul suferinței, evocând un sentiment profund de dorință de compasiune pe care nu o primește. Cele două câini, care par să-l însoțească în singurătatea sa, creează o conexiune intimă, sugerând o legătură formată în mizeria comună.

Compoziția este aranjată magistral; un arc subtil ghidează privirea spectatorului de la banchetul opulent la figura aplecată a lui Lazăr. Contrastul dintre detalii și focalizare amplifică greutatea emoțională a scenei; texturile fastuoase ale mâncărurilor și conversației vesele sunt puse în opoziție cu realismul sumbru al suferinței lui Lazăr. Millais folosește o paletă de culori pământoase, slabe, care accentuează atmosfera sumbră; nuanțele de gri și maro reflectă sărăcia existenței lui Lazăr, în timp ce sugerează o vitalitate subiacente în lumea bogată la care nu poate avea acces. Interacțiunea dintre lumină și umbră aprofundează și mai mult rezonanța emoționată, înfățișând tema diviziunii sociale și a suferinței umane, care este înfășurată în narațiunea acestei parabole biblice.