În această lucrare emoționantă, spectatorul este imediat atras de contrastul izbitor dintre figura sumbră într-un costum închis și silueta etereală a unei femei îmbrăcate în alb. Bărbatul, cu o expresie de melancolie desenată pe chip, se ține de inimă, ca și cum ar suporta o greutate emoțională; expresia lui vorbește despre pierdere și dorință. Valurile din spatele lui se umflă ușor, dar mișcarea lor este aproape fantomatică, reflectându-și spiritul tulburat. Fundalul, un peisaj ondulat cu copaci lungi și întunecați, sporește adâncimea emoțională a scenei, surprinzând un sentiment de singurătate și disperare.

Paleta este dominată de tonuri estompate, cu nuanțe de albastru profund și maro pământiu, creând un fundal care subliniază nuanțele contrastante ale figurilor. Părul femeii, care pare să se fluture, pare să se îndepărteze de bărbat, simbolizând prăpastia dintre ei. Această utilizare a culorii și formei este tipică pentru Munch; el surprinde magistral sentimente complexe de separare și dorință prin tehnici picturale care evocă atât tensiune, cât și armonie. Asemenea multora dintre lucrările sale, impactul emoțional este palpabil—poți aproape să auzi șoaptele vântului, să simți greutatea din aer. Istoric, această lucrare reflectă temele experienței umane care predominau în vremea lui Munch, în special în legătură cu dragostea și pierderea, consolidând astfel semnificația sa în explorarea fricii existențiale și a relațiilor intime.