În această lucrare există ceva profund fascinant; surprinde esența liniștită, dar dinamică a unui fiord, un dans acvatic în care pământul și apa se împletesc. Peria lui Monet, caracterizată prin tușe moi și curgătoare, combină texturi delicate care evocă o senzație de liniște. Ape argintii-albăstrui, surprinse în diverse nuanțe de verde, par să strălucească ca și cum ar reflecta lumina efemeră a zilei, în timp ce masa de pământ îndepărtată este acoperită de o zăpadă albă moale, sugerând asprimea iernii în mijlocul unei scene de frumusețe fragilă.

Compoziția este atât echilibrată, cât și invitantă; pământul, extinzându-se diagonal prin pânză, atrage privirea spectatorului către orizont. Creează un sentiment de spațiu, evocând sentimente de aer liber și de frumusețea uluitoare a naturii. Condițiile atmosferice—interacțiunea dintre cer și mare—ne învăluie într-o stare aproape de vis, transportându-ne în momentul de liniște. Această lucrare nu reprezintă doar peisajul geografic al Oslo, ci conține și nuanțele emoționale ale memoriei și nostalgiei, sentimente care apar adesea în lucrările lui Monet.