Un peisaj liniștit, învăluit în ceață, se desfășoară pe această pânză evocatoare, unde o potecă de pământ șerpuiește printr-o poiană verde înconjurată de copaci înalți. În stânga, un șir de copaci subțiri și grațioși se apleacă delicat, frunzele lor rare punctând cerul, în timp ce în dreapta, frunzișul dens și bogat al copacilor maturi formează un zid solid de verdeață. Ceata difuzează lumina, înmuiind scena într-o paletă discretă de verde și gri. Două siluete umane mici, aproape nedefinite, stau pe poteca îndepărtată, invitând la o contemplare liniștită a singurătății și îmbrățișării naturii. Pictura minuțioasă surprinde textura ierbii și calitatea evazivă a ceții, topindu-le pentru a crea o atmosferă de vis, pașnică și puțin misterioasă.

Artistul utilizează abil perspectiva liniară și atmosferică, ghidând privirea spre punctul de dispariție ceață unde pământul și cerul se contopesc indistinct. Contrastul dintre copacii subțiri de o parte și masa densă și umbritoare din partea cealaltă evidențiază varietatea și echilibrul naturii. Alegerea unei palete de culori reci și discrete accentuează răcoarea dimineții și liniștea, evocând o stare de spirit meditativă. Pictat în anul dificil 1917, acest tablou pare să ofere o evadare meditativă în frumusețea liniștită a câmpiei franceze, insuflând privitorului un sentiment de atemporalitate și calm în mijlocul tulburărilor istorice.