Această lucrare surprinde frumusețea liniștitoare a unui mănăstiri tradiționale din Sikkim, cu un stil arhitectonic unic care combină elemente din piatră și lemn; acoperișul înclinat sugerează măiestria regiunii. Culorile sunt moi, dar vii—nuanțele pământii ale pietrei contrastează subtil cu roșul cald al pereților din lemn, creând o prezență armonioasă în peisaj. Textura vopselei sugerează o calitate tactilă, aproape permițând spectatorului să simtă piatra rece și fânul aspru al acoperișului. În fundal se regăsesc munți îndepărtați, neclari și în ceață, îmbogățind scena cu adâncime. Vegetația luxuriantă din jurul structurii contribuie la un sentiment de liniște și pace, invitând la reflecție asupra vieții monastice. Privind mai atent, se poate observa o figură, poate un călugăr, îmbrăcat în culori închise, care se îmbină cu mediul; această figură atrage atenția spectatorului spre narațiunea picturii, creând o atmosferă contemplativă.

Compoziția este magistral echilibrată, prezentând mănăstirea ca punct focal, îndrumând privirea prin elementele naturale—iarbă și copaci—care o încadrează. Folosirea ingenioasă a luminii și umbrei de către Vereshchagin dă lucrării o atmosferă fascinantă, amplificând sentimentul de singurătate. Impactul emoțional este profund; există o aură de mister în jurul mănăstirii, un sanctuar ascuns între natură, evocând o dorință de pace și introspecție. Din punct de vedere istoric, astfel de reprezentări ale structurilor orientale de către artiști occidentali reflectă o fascinație pentru culturi îndepărtate, făcând ca această lucrare să fie o parte valoroasă a operei lui Vereshchagin, care adesea a încercat să construiască punți între diferențele culturale prin artă.