Opera prezintă o scenă dramatică, aproape cinematografică; o catedrală impunătoare se ridică pe fundal, arhitectura sa gotică este redată cu detalii meticuloase. Utilizarea abilă a liniilor de către artist creează un contrast puternic între lumină și umbră, conferind clădirii un sentiment de scară imensă și prezență impunătoare. Cerul de deasupra este plin de linii grele, texturate, creând un sentiment de presimțire, ca și cum o furtună ar fi pe cale să izbucnească.

Mai jos, o mulțime de figuri – redate în diferite grade de detaliu – se năpustesc înainte într-un val haotic. Unii par să fugă, fețele lor sunt gravate cu expresii de teroare și disperare; alții par să se ridice, poate luptând. Compoziția ghidează ochiul de la prim-planul haotic la structura grandioasă și solemnă, evocând un sentiment de mister și neliniște. Spectatorul se întreabă despre semnificația adunării și prezența iminentă a catedralei. Această lucrare este un exemplu remarcabil al modului în care tehnicile artistice pot surprinde emoții complexe și pot spune o poveste puternică, este o ilustrație izbitoare.