În acest portret captivant, o femeie țăran este prezentată în profil pe un fundal estompat care accentuează expresia ei serioasă. Artistul folosește abil tușe de pensulă groase și îndrăznețe care creează o senzație de adâncime și volum în trăsăturile femeii. Boneta ei închisă contrastează puternic cu nuanțele calde ale pielii sale, reflectând o umanitate și o demnitate adesea trecute cu vederea în reprezentările artistice ale indivizilor din clasa muncitoare în această perioadă. Paleta de culori pământii și textura aspră evocă un sentiment tangibil al muncii și al rezilienței, calități care se regăsesc în privirea ei puternică, dar liniștită.

Compoziția se concentrează exclusiv asupra femeii, eliminând distragerile și permițând spectatorilor să interacționeze cu subtilitățile feței ei. Interacțiunea dintre lumină și umbră scoate în evidență pomeții pronunțați și curba maxilarului ei, creând o rezonanță emoțională care îi invită pe privitori să reflecteze asupra poveștii și luptelor ei. În contextul istoric de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Van Gogh a căutat să ilustreze viețile oamenilor obișnuiți, această lucrare se remarcă ca un memento profund al puterii și complexității experienței umane, transformându-se nu doar într-un portret ci și într-o celebrare a spiritului de reziliență în rândul clasei muncitoare rurale.