În această piesă captivantă, o pădure de copaci fără frunze se îndreaptă spre un cer de amurg, ramurile lor întunecate și răsucite părând aproape scheletice pe fundalul unui peisaj de iarnă auster. Partea superioară a picturii este dominată de diverse nuanțe de albastru și verde, evocând o senzație de frig, în timp ce accentele de violet și tonurile întunecate conferă o calitate aproape visătoare. Jos, pământul acoperit de zăpadă reflectă albastrul melancolic de mai sus, cu porțiuni luminoase care sugerează lumina care străbate prin nori. Câteva structuri punctează scena, acoperișurile lor albe contrastând puternic cu umbrele din jur, sugerând poate povești de caldură și viață în mijlocul asprimei naturii.

Interacțiunea culorilor aici este magistrală; albastrul profund se îmbină cu tonurile mai deschise și umbrele, creând un peisaj emoțional complex. Pictura distinctivă a lui Munch adaugă un sentiment de mișcare și urgență, ca și cum privitorul ar fi martor la schimbările și respirația naturii. Această piesă rezonează profund cu privitorul, evocând sentimente de singurătate și reflecție, oglindind luptele personale ale artistului. Ea înglobează nu doar noaptea de iarnă în sens literal, ci și un peisaj emoțional plin de dorințe, singurătate și contemplare; o reflecție perfectă a adâncimii psihologice și a semnificației artistice a lui Munch în această perioadă.