Scena se desfășoară cu o energie brută, aproape primordială. Linii largi de culoare definesc un peisaj scăldat de lumina intensă a Bretaniei. Compoziția este împărțită, dar armonioasă, imensitatea apei întâlnește pământul cu o conexiune vibrantă și nespusa. Cerul, un portocaliu aprins, se amestecă cu albastrul apei, reflectând intensitatea soarelui. O figură, redată cu o calitate simplă, aproape copilărească, stă în prim-plan, prezența ei fiind atât pământească, cât și eterică. Un stol de gâște punctează peisajul. Tușele sunt grele, culorile sunt fără scuze, o mărturie a angajamentului direct al artistului față de subiectul său.