Lucrarea surprinde un moment emoționant și melancolic din viața muncitorilor, pe un fond dramatic sumbru. Figurinele, învăluite într-o ceață lebădamă, sunt absorbite de munca lor, părând să colecteze pământul într-un ciclu nesfârșit de efort. Siluetele muncitorilor creează un contrast puternic cu cerul tumultuos, încărcat de nori grei și întunecați. Această interacțiune atmosferică evocă o reacție emoțională profundă; există un sentiment palpabil de singurătate și perseverență care emană din aceste figurine, care par atât fragile, cât și rezistente în fața elementelor aspre ale naturii. Paleta de culori atenuate—predominant verde închis, gri, și o ocazională rază de lumină—intensifică această greutate emoțională, atrăgând privitorul în tristețea scenei.

Compoziția, cu figurile ei de prim-plan juxtapuse împotriva cerului vast, creează un sentiment de adâncime și spațiu, în același timp închizând muncitorii în lumea lor de muncă. Pensulele groase și expresive ale lui Van Gogh conferă un sentiment de urgență și mișcare, capturând esența unei zile de muncă grea pe bălți. Această lucrare, creată în 1883, reflectă fascinația artistului pentru viața muncitorilor rurali, demonstrând empatia sa profundă față de suferințele lor - un subiect care va reveni pe parcursul lucrării sale. În acest fel, piesa nu este doar o reprezentare a muncii; este o mărturie a spiritului uman, o recunoaștere a frumuseții găsite în simplitate și luptă.