Scena se desfășoară ca un vis, un vis sumbru și poetic. O femeie, Ofelia, plutește în apă, corpul ei este languid și palid, în contrast puternic cu frunzișul verde care o încadrează. Pensulațiile sunt lejere, aproape frenetice în aplicarea lor, dar converg pentru a crea un sentiment de melancolie senină. Apa, redată în tonuri maro și verzi învârtitoare, pare să o îmbrățișeze, reflectând întunericul iminent al morții sale. Jocul de lumină și umbră dansează pe forma ei, subliniind fragilitatea vieții pe fundalul indiferenței naturii. Ramurile copacului surplombant par să plângă cu ea; și întreaga imagine evocă un sentiment profund de pierdere, o tragedie liniștită surprinsă într-un moment suspendat în timp.