Pictura ne transportă într-un peisaj vibrant, scăldat de soare, redat în stilul post-impresionist caracteristic lui Gauguin. Scena se desfășoară cu o perspectivă îndrăzneață și plată, unde prim-planul este dominat de un gard stilizat și complex proiectat, sugerând o atmosferă exotică, aproape ritualică. Gardul creează o barieră, poate o frontieră simbolică, între privitor și tărâmul mistic de dincolo.

Paleta de culori este intensă, cu galbenuri și portocalii calde dominând spațiul central, sugerând o lumină aurie, aproape sacră. Deasupra scenei se înalță un munte maiestuos, a cărui formă este reprezentată cu movuri și marouri bogate, sugerând mister. O statuie a unei zeități se înalță pe versant, subliniind în continuare referințele religioase și culturale. Fundalul trece la albastre mai reci, reprezentând cerul. Compoziția generală emană un sentiment de calm, nuanțat cu un curent subtil de neliniște, reflectând fascinația artistului pentru viața spirituală a poporului polinezian și legătura lor cu pământul.