Lucrarea prezintă o reprezentare liniștită, dar neliniștitoare a vieții rurale, arătând o casă de fermă modestă situată într-un peisaj vast. Structura, cu acoperiș din paie și fațadă de lemn, stă cu dârzenie în fața unui cer întunecat și melancolic. Cerul, conturat cu nori subțiri, pare să reflecte un flux emoțional; o senzație de singurătate plutește în atmosferă. O potecă îngustă se îndreaptă spre observator, invitând la contemplare, în timp ce duce spre o figură, probabil un fermier sau un sătean, care pare ocupat cu treburile sale zilnice - un memento al legăturii durabile între umanitate și pământ.

Artistul folosește o paletă de culori domoale, dominată de griuri și nuanțe de timp, reflectând întunecimea peisajului, îmbrățișând în același timp nuanțele organice găsite în natură. Striurile de pensulă transmit o calitate tactilă, sugerând texturile aspre ale peisajului, de la solul „pământos” până la delicatețea frunzelor. Această abordare organică nu numai că subliniază temele din interiorul picturii, ci evocă și o reflecție mai profundă asupra trecerii timpului și a poveștilor tăcute pe care aceeași pământ le ascunde. Observând această scenă, simți o nostalgie profundă, care rezonează cu existența armonioasă, dar adesea melancolică a vieții rurale, pe care Van Gogh o surprinde cu măiestrie în această lucrare.