În această scenă captivantă, Casele Parlamentului apar dintr-o voal de ceață—fiecare turn și vârf sugerează silueta unei fațade cândva mărețe. Fundalul este îmbăiat în nuanțe blânde de roz și lavandă, fuzionându-se pentru a crea o atmosferă de vis; parcă întreaga oraș este înfășurată într-o ceață blândă, estompând limitele dintre realitate și imaginație. Apa de dedesubt reflectă aceste culori, rotindu-se cu nuanțe de albastru și tonuri calde, invitând spectatorul să se piardă în acest mediu liniștit, dar neliniștitor.

Pensulele sunt aplicate cu îndemânare, arătând măiestria lui Monet în iluminare și textură. Compoziția atrage privirea în sus, spre structura înaltă, care se ridică mândră în mijlocul ceții învăluite, evocând un sentiment de nostalgie și curiozitate. Nu poți să nu simți o legătură cu momentele trecătoare ale timpului; frumusețea efemeră a unei dimineți sau a unei apus când totul pare posibil, dar și efemer. Aici, Monet nu doar că descrie un loc fizic; el captează o stare de spirit, o esență—o invitație de a reflecta asupra trecerii timpului și a frumuseții în impermanența sa.