Peisajul se desfășoară în fața noastră, o tapiserie țesută cu tonurile blânde ale unei după-amieze târzii. Scena este dominată de o pantă lină, a cărei suprafață este o explozie de tușe texturate, sugerând abundența sălbatică a ierbii și a florilor sălbatice. O potecă șerpuiește în jos, invitând privitorul să călătorească în pictură. Cerul, o pânză de albastruri palide și creme, sugerează apropierea amurgului, proiectând o lumină senină asupra întregii compoziții.

Ochii sunt atrași de prim-plan, unde o figură stă așezată, poate odihnindu-se, poate lucrând. Forma lor este redată cu o tușă la fel de lejeră, amestecându-se cu mediul înconjurător. Copacii, lipsiți de frunze, stau ca niște schelete delicate împotriva orizontului, ramurile lor întinzându-se spre cer. Utilizarea magistrală a culorii de către artist creează un sentiment de profunzime și atmosferă, permițând privitorului să simtă aproape briza rece și liniștea satului. Efectul general este de liniște și contemplare, un moment capturat în timp.