Această scenă puternică și tulburătoare se desfășoară sub un cer întunecat și amenințător, surprinzând un moment de frică și cruzime umană brută. Pe o parte, un grup de civili neînarmați, recunoscuți ca luptători de gherilă spanioli, stau în mijlocul terorilor războiului. Sunt scaldați într-o lumină dură și dramatică care evidențiază suferința și disperarea lor. În centrul compoziției se află o figură cu cămașă albă, brațele ridicate, care întruchipează atât capitularea, cât și o inocență aproape hristică în mijlocul violenței. Contrastul dintre lumină și umbră este izbitor; fețele și corpurile victimelor ies dintr-un pământ iluminat de o strălucire gălbuie, în timp ce plutonul de execuție, îmbrăcat în uniformă închisă la culoare și fără chipuri, trage necruțător. Anonimitatea soldaților transmite o cruzime mecanizată și impersonale.

Utilizarea magistrală a clarobscurului intensifică încărcătura emoțională, în timp ce dispunerea calculată a figurilor creează o tensiune echilibrată, dar haotică. Corpurile neînsuflețite din prim-plan ancorează scena în ororile acesteia, făcând palpabil costul devastator al masacrului. Fundalul întunecat și structurile impunătoare sugerează tăcut prezența amenințătoare a puterii autoritare. Greutatea istorică a acestei picturi constă în reprezentarea directă a execuției luptătorilor de rezistență spanioli de către trupele napoleoniene în 1808 – o mărturie cutremurătoare a cruzimii inerente războiului și a rezilienței spiritului uman. Semnificația artistică a lucrării nu se regăsește doar în realismul său dramatic, ci și în rolul său pionier în arta criticii politice și sociale, evocând empatie și indignare de-a lungul generațiilor.