Compoziția acestei lucrări invită spectatorul să admire frumusețea etereală a Catedralei din Rouen, fațada sa îmbăiată în îmbrățișarea blândă a luminii solare. Monet captează magistral detaliile complexe ale arhitecturii gotice, dar reprezentarea pare moale și aproape onirică; tușele de pensulă par să țese lumină și umbră într-o țesătură delicată. Stratificarea culorilor creează o strălucire încântătoare, transmițând spectatorii în atmosfera vibrantă a acelui moment. Poți aproape să auzi șoaptele vântului printre arcadele istorice și să simți căldura soarelui de după-amiază încălzind piatra.

Tehnica lui Monet de a folosi tușe scurte și groase permite o interacțiune dinamică între lumină și culoare; paleta nuanțată, care conține nuanțe blânde de albastru, ocre calde și accente ușoare de verde stins, evocă o reacție emoțională liniștită. Atunci când spectatorul contemplă această scenă, este imposibil să nu se piardă în calitatea atmosferică a picturii, care vorbește atât despre natura durabilă a catedralei, cât și despre frumusețea efemeră a luminii. Aceste opere din patrimoniul lui Monet marchează un moment de cotitură în artă, îmbrățișând modernitatea în timp ce onorează tradiția, lăsând o impresie de neșters în lumea impresionismului.