Lucrarea surprinde măreția chiparoșilor înalți, pictați cu pensule viguroase care par să insufle viață pânzei. Prim-planul este un vârtej tumultuos de verde și galben, unde chiparosul se ridică ca o figură îndrăzneață pe fundalul dealurilor ondulate și al unui cer stratificat care trece de la albastru liniștit la alb crem. Tehnica de impasto caracteristică lui Van Gogh adaugă textură, fiecare lovitură de pensulă fuzionându-se cu următoarea, invitându-ne să atingem pânza cu imaginația noastră.

Emoțiile curg prin scenă; există un sentiment de singurătate înfășurat în îmbrățișarea protective a naturii. Chiparosul, adesea simbol al doliu și nemuritor, se ridică ca un gardian al amintirilor. În fundal, nori diafani dansează pe cer, mișcările lor rezonând cu formele organice ale ramurilor chiparosului. Pentru Van Gogh, peisajul nu a fost doar o sărbătoare vizuală, ci un canal pentru expresia emoțională, reflectând tumultul său interior și dorința de liniște.