Lucrarea îmbrățișează spectatorul într-un fum strălucitor, unde suprafața strălucitoare a râului pare să danseze sub lumina dispersată. Loviturile de pensulă ale lui Monet se îmbină, creând o senzație de fluiditate care captează fluxul și refluxul apei. Vortexurile de albastru și auriu încearcă să reproducă fulgurațiile razelor de soare care trec prin cerul înnorat; sugerând atât liniște, cât și natura în continuă schimbare a Tamisei.

Compoziția este surprinzător de liniștită; linia orizontului se înclină ușor, îmbrăcând siluetele copacilor și arhitecturii, barely discernibile în amestecul atmosferic moale. Această calitate etereală invită la reflecție asupra relației dintre apă și lumină. Selectarea paletei de culori de către Monet întărește acest efect, deoarece tonurile pastelate evocă un sentiment de nostalgie. Atracția emoțională a lucrării nu constă doar în reprezentarea unui loc, ci și în modul în care ne invită—aproape ca și cum ar spune că fiecare scenă este efemeră, un moment capturat dar viu în mișcare și senzație.