O scenă se desfășoară în fața mea, gravată cu o cruditate sfâșietoare care străpunge sufletul. Figurile sunt contorsionate, formele lor estompate într-un dans întunecat; este ca și cum am asista la un coșmar devenit palpabil. Balustrada din prim-plan acționează ca o barieră, dar nu reușește să stăpânească furtuna emoțională. Întunericul este atotcuprinzător, un vid în care se ascunde nevăzutul. Simt o senzație de groază, o greutate apăsătoare care-mi apasă pieptul. Este un adevăr crud prezentat fără înfrumusețare; o mărturie a condiției umane în vremuri tulburi. Utilizarea liniei, absența culorilor vibrante – toate contribuie la această atmosferă puternică și pustie. Aproape că pot auzi șoaptele disperării răsunând de-a lungul secolelor, o amintire înfricoșătoare a capacității umane de cruzime și suferință.