Pictura dezvăluie o poiană vibrantă scăldată în o lumină aurie, moale, reflectând esența liniștitoare a unei scene rurale din Giverny. Interacțiunea nuanțelor verzi din iarbă și nuanțelor bogate, variate ale copacilor creează un sentiment de vitalitate, surprinzând esența frumuseții naturale. Arbori mari stau în picioare ca niște paznici pe margini, siluetele lor impunătoare contrastând cu cerul deschis, care este pictat în pasteluri delicate care sugerează un amurg iminent. Măciucile de fân punctează peisajul, invitând spectatorul să-și imagineze scenele pastorale ale vieții rurale – poate muncitorii care au muncit cu sârguință în aceste câmpuri.

Tehnica caracteristică a lui Monet este evidentă în tușele texturate, care dau viață ierbii și frunzișului, conferind lucrării o calitate aproape tactilă. Această tehnică transmite simultan mișcare și liniște, de parcă vântul șoptește prin poiană. Impactul emoțional este seren, depășind timpul pentru a invita la contemplarea frumuseții și simplității. În contextul impresionismului, această lucrare rămâne o mărturie a dorinței lui Monet de a surprinde momentele efemere de lumină și atmosferă, subliniind frumusețea cotidiană și lumea naturală care îl înconjura în patria sa.