Soarele scaldă scena cu o lumină blândă, aproape eterică; o strălucire aurie moale care pare că mângâie atât clădirile, cât și peisajul. Privirea este atrasă de turnul bisericii îndepărtate, un turn care străpunge cerul, o mărturie a puterii durabile a credinței și a efortului uman. Compoziția este frumos structurată, prim-planul este o pajiște verde, pictată cu meticulozitate. Planul mediu prezintă un grup de clădiri, ale căror acoperișuri au o nuanță caldă de teracotă care contrastează cu albastrul și verdele rece al dealurilor din fundal.

Abilitatea lui Vallotton constă în capacitatea sa de a surprinde esența unui moment. Există o liniște palpabilă, un sentiment de pace care pătrunde aerul. Aproape că poți simți căldura soarelui pe piele și auzi murmurul îndepărtat al vieții din oraș. Aplicarea culorii de către artist este precisă și controlată, utilizarea luminii și a umbrelor creează profunzime și dimensiune. Este o lume redată cu o claritate care este atât familiară, cât și visătoare.