Opera aruncă imediat spectatorul într-o scenă de pustiire profundă. Figura centrală, acoperită și învăluită în umbre, se ridică ca o santinelă stoică împotriva întunericului care se apropie. Este o figură de doliu, poate îndurerată, sau poate resemnată cu realitatea sumbră care se desfășoară în jurul lor. Utilizarea umbrei de către artist este magistrală; înghite fundalul, creând un sentiment palpabil de claustrofobie și disperare. Detaliile sunt puține, aproape gravate în loc să fie pictate, ceea ce sporește senzația de brutalitate, de un adevăr dezgolit. Compoziția forțează ochiul spre figură, făcându-ne martori ai singurătății sale și ai locului său în acest cadru dureros. Aproape că poți auzi tăcerea, apăsată de greutatea durerii nespuse.