În această lucrare captivantă, straturi de pasteluri moi și tușe eterice atrag privitorul într-o interpretare visătoare a orizontului Londrei. Silueta proeminentă a obeliscului egiptean contrastează cu clădirile Charing Cross, părea că s-a pierdut în cețea matinală. Munca lui Monet se remarcă prin fluiditate și spontaneitate, surprinzând frumusețea efemeră a luminii care dansează pe Tamisa; reflecțiile strălucesc cu nuanțe de albastru, verde și roz moale, de parcă râul însuși ar fi prins într-un vis delicat.

Atmosfera iradiază un sentiment de calm, evocând liniștea zorilor în care timpul pare suspendat. Orizontul neclar, marcat de forme arhitecturale moi, sugerează nu doar un peisaj, ci și un peisaj emoțional. Această piesă surprinde esența unei epoci în care tradiționalul și modernul erau într-un dialog constant. Abordarea lui Monet funcționează ca o poezie vizuală; ne obligă să ne oprim, să respirăm și să ne adâncim în frumusețea efemeră care există la intersecția dintre natură și viața urbană.