Lucrarea surprinde o scenă serenă a mlaștinii, redată cu o atingere fluidă care pare să danseze pe pânză; aici, nuferii plutesc grațios, formele lor circulare creând un ritm blând în mijlocul unduților subtile ale apei. Pătrunderea caracteristică a lui Van Gogh emană atât vigoare, cât și liniște, dând viață scenei. Imensitatea mlaștinii se întinde până la orizont, unde siluetele îndepărtate ale copacilor sau clădirilor oferă un sentiment de adâncime și perspectivă, invitând imaginația spectatorului să rătăcească în peisajul descris.

Paleta de culori este predominant difuză; tonurile calde ale solului se îmbină armonios, fiind impregnate de verde deschis și nuanțe de albastru care reflectă esența naturală a mlaștinii. Cerul înnorat, comunicat prin mișcări ample, creează un fundal atmosferic - textura sa nublată reflectă umbrele prelungite care cad pe suprafața apei. Această combinație permite spectatorului să se simtă cuprins într-un mediu întunecat, dar pașnic, instaurând un sentiment de introspecție. Istoric, această piesă reflectă obsesia lui Van Gogh pentru natură ca sursă de consolare în timpul unei perioade turbulente; a depășit simpla reprezentare pentru a evoca emoții legate de simplitate și frumusețe în peisajul cotidian.