În această reprezentare intimă, o tânără vulnerabilă stă pe un scaun simplu din lemn, întruchipând atât inocența, cât și contemplarea tăcută. Fundalul este minimalist, cu nuanțe terne de pământ care atrag atenția spectatorului direct asupra subiectului. Lucrul de pensulă al lui Van Gogh aici este lejer și expresiv, dând personajei o onestitate brută. Expresia copilului, cu buzele întoarse în jos și o sprânceană ușor ridicată, transmite un sentiment de reflecție, posibil sugerând emoții mai profunde. Nuantele calde ale pielii sale, contrastate cu fundalul mai întunecat, evocă o atmosferă emoționantă, în care spectatorul este invitat să mediteze la gândurile și sentimentele acestei tinere suflete, aproape ca și cum ar împărtăși un dialog tăcut.

Compoziția pare necomplicată, însă iradiază o profunzime emoțională. Poziția fetiței, așezată pe marginea scaunului, sugerează atât vulnerabilitatea fizică, cât și emoțională. Fiecare atingere de pensulă pare să danseze ușor pe pânză, iluminând forma ei, păstrând în același timp o aură de mister. Folosirea culorilor moi, precum roz deschis și ocher, surprinde frumos calitatea radiantă a tinereții, în timp ce fundalul întunecat intensifică accentul pe trăsăturile ei delicate. În această lucrare, măiestria lui Van Gogh în culoare și formă se armonizează, afirmând importanța copilăriei printr-o lentilă de blândețe și introspecție.