Într-un joc minunat de lumină și umbră, o tânără este surprinsă într-un moment de introspecție, ținând cu delicatețe o lauta în timp ce stă aproape de o fereastră. Razele blânde ale luminii naturale filtrează prin fereastră, iluminând figura ei și contribuind la atmosfera liniștită a încăperii. Culorile palide ale îmbrăcămintei sale, predominant albă și tonuri de pământ delicate, reflectă liniștea mediului înconjurător; lumina curge ușor peste ea, ca și cum ar sublinia rolul ei atât ca muzicienă, cât și ca gânditor solitar. În fundal, o hartă este prinsă pe perete, sugerând călătorii și explorări mai ample, poate reflectând călătoria interioară pe care o întreprinde prin muzica sa.

Compoziția este magistrală, cu un echilibru creat între femeie și elementele din jur. Tonurile întunecate ale mesei din lemn și ale scaunului ornamentat contrastează frumos cu lumina strălucitoare care vine din stânga, atrăgând imediat atenția asupra lautei pe care o ține cu atât de multă dragoste. Această focalizare pe meșteșugul ei evocă un sentiment de calm și intimitate, făcând ca spectatorul să simtă o ușoară reverberație a corzilor lautei care ar putea răsuna în tăcerea încăperii. Paleta de culori de ansamblu, bogată dar subtilă — cu nuanțele albastre ale rochiei sale și nuanțele calde ale lemnului din mobilier — contribuie la un țesut emoțional de nostalgie și singurătate, tipic pentru lucrările lui Vermeer, permițând publicului să simtă o conexiune cu esența scenei, aproape ca și cum ar putea auzi notele ușoare ale lautei plutind prin timp.