O figură umană este reprezentată într-o poziție de înclinare, apropiindu-se de un fir de apă ce curge de sus, aparent bând sau analizându-l cu atenție. Persoana poartă o simplă pânză galbenă înfășurată în jurul taliei, stând desculță pe o margine verde punctată cu flori roșii. Fundalul este bogat în frunziș organic și forme aproape onirice, cu tonuri de oker, verde și rugină; suprafața apei reflectă pete calde portocalii și aurii, conferind scenei o atmosferă misterioasă și caldă. Pictura combină linia fină a figurii cu texturi mai energice ale vegetației înconjurătoare, creând un dialog dinamic între claritate și abstracție. Compoziția direcționează atenția spre curgerea apei, invitând privitorul să simtă o legătură sacră cu natura și rădăcinile culturale ale scenei.

Lucrarea, creată la sfârșitul secolului al XIX-lea, simbolizează exotismul și ruptura cu realismul european, caracteristice fascinației artistului pentru cultura tahitiană. Paleta de culori îndrăzneață, dar temperată, și formele simplificate sunt expresive, nu decorative, evocând o atmosferă contemplativă. Pictura surprinde puternic un moment de comuniune, evocând atât ritualurile cât și viața cotidiană a populației indigene. Această operă este semnificativă pentru rolul său în contestarea normelor artistice occidentale prin adoptarea primitivismului și a narativelor simbolice, făcându-ne să auzim misterul tăcut al apei și să vedem echilibrul delicat dintre forma umană și natură.