În această operă emoționantă, o tânără călugăriță sapă o groapă, fața ei arată o concentrație măcinată de o ușoară neliniște. Îmbrăcată în mantii tradiționale lungi, postura ei sugerează atât dăruire, cât și tristețe, în timp ce înfige lopata în pământ. Scena este atent orchestrată, dezvăluind frumusețea austera a cimitirului, cu pietre de mormânt tăcute care stau ca niște gardieni în spatele ei. A doua călugăriță, așezată pe un mormânt vecin, pare să fie gânditoare, poate cufundată în reflecții despre mortalitate. Expresia ei spune multe; există o greutate a contemplării care sugerează o înțelegere comună a durerii sau a unei pierderi iminente.

Compoziția este bogată în straturi, cu o paletă de tonuri de pământ care emană o atmosferă de liniște, în ciuda greutății subiectului. Umbrele joacă ușor pe peisaj, îmbunătățind fermitatea pietrelor funerare și creând adâncime în vegetația din fundal. Millais echilibrează cu măiestrie lumina și umbra, sporind impactul emoțional al scenei. Această operă trage spectatorul într-un moment care este atât liniștit, cât și dureros—o meditație asupra vieții, morții și a datoriilor sacre ale vieții monastice. Situația în Anglia victoriană, această piesă vibrează pe teme de obligație și pe luptele emoționale frecvent ascunse ale femeilor în viața religioasă.