Lucrarea desfășoară o scenă care subliniază interacțiunea dintre viață și moarte, prezentând un pacient întins pe masa de operație, iluminat de o paletă de culori tulburătoare, dar captivantă. Tehnica lui Edvard Munch dă figurilor o fluiditate care transmite mișcare, emoții și haosul adesea ignorat al chirurgiei. Figura centrală, un bărbat vulnerabil, este prezentată în tonuri palide; carnea sa, aproape spectrală, evocă un sentiment de fragilitate și o plecare iminentă din viață. În contrast, tușe vibrante de roșu se adună în jurul său, servind ca un memento visceral atât al fizicitatea existenței umane, cât și al realității dure a intervenției chirurgicale.

Împrejurul acestui moment emoționant se află figuri care par aproape paradoxal calme, îmbrăcate în alb, chipurile lor purtând semne de ambiguitate emoțională. Sunt ele martorii unei suferințe pe care nu o pot suporta sau gardienii unui proces delicat? Fundalul este doar sugerat - aluzii la portrete care privesc din depărtare, accentuând un sentiment de voyeurism și judecată. Această amestecare frenetică de culori și forme invită spectatorul să experimenteze greutatea emoțională a momentului, evocând în același timp o atmosferă deranjantă care vorbește despre griji existențiale ale artistului și fascinația sa pentru mortalitate. La începutul anilor 1900, când Munch se confrunta cu teme de anxietate și disperare, această lucrare se distinge ca o puternică explorare a vulnerabilității umane în fața unui destin inevitabil.