În această piesă uimitoare, privitorul este imediat atras de contururile curgătoare ale sculpturii care se ridică în fața unui fundal vibrant de azur. Formele moi și rotunjite ale trunchiului sunt redată prin trăsăturile caracteristice groase ale periei lui Van Gogh, care îmbogățesc figura cu adâncime și textură. Absența caracteristicilor faciale subliniază fizicalitatea pură a sculpturii, invitând la o conexiune intimă cu frumusețea sa. Aproape că putem simți răceala marmurei pe care o imită, umbrele ondulate evidențiind silueta elegantă.

Paleta de culori joacă un rol crucial în impactul general al lucrării. Van Gogh alege un albastru liniștitor care servește ca un contrast izbitor cu tonurile albe ale sculpturii, evocând sentimente de liniște și contemplare. Acest lucru nu doar că sporește tridimensionalitatea trunchiului, ci evocă și o reacție emoțională; privitorul ar putea simți o anumită dorință delicată sau nostalgie. În contextul istoric de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când formele clasice erau profund respectate, dar provocate de modernitate, această piesă stă ca o mărturie a explorării de către Van Gogh a frumuseții tradiționale printr-o lentilă distinctiv nouă.