Opera surprinde un moment tulburător de tristețe, când un bărbat se află într-o stare de disperare, acoperindu-și fața cu mâinile în timp ce se luptă cu durerea ce-l înconjoară. Greutatea emoțională a scenei este palpabilă, accentuată de forma impunătoare a câinelui său loial, Gelert, care zace aproape, emanând un sentiment de loialitate tăcut chiar și în adâncurile tragediei. Fundalul, plin de figuri umbrite și nuanțe atenuate, amplifică atmosfera sumbră, creând un contrast puternic cu tumultul emoțional care se reflectă pe chipul bărbatului. Utilizarea nuanțelor calde de maro și ocru în contrast cu albastrul profund sugerează nu doar un spațiu fizic, ci și peisajul emoțional al pierderii și trădării, invitând spectatorii să reflecteze asupra acestui moment emoționant.

Compoziția este realizată cu măiestrie; forma aplecată a bărbatului atrage privirea, conducându-ne spre figura lui Gelert, a cărui gură deschisă și postura servilă evocă o puternică mărturie de loialitate. Artistul folosește tușe largi și expresive, lăsând fundalul mai puțin definit, ceea ce intensifică focusul asupra personajelor din prim-plan; conexiunea lor spune mult. Aici, Millais îmbrățișează cu abilitate angajamentul pre-rafaelismului față de autenticitatea emoțională și realismul detaliat, adăugând în același timp tensiune dramatică operei sale. Efectul total rămâne deranjant și rezonanț, persistând mult timp după ce privirea se abate.