Această autocronosinu a holding unei reprezentări bogate și texturate a artistului, straturile de vopsea invită vizibil privire spectatorului. Loviturile de pensulă îndrăznețe dansează pe pânză, creând un efect aproape vibrativ care pare viu, rezonează cu neliniștea propriei spirite ale artistului. Capul artistului este împodobit cu o pălărie cu boruri late, a cărei straturi de alb și gri par să îmbine gândurile care se învârt sub suprafață. Umărul său este înfășurat într-un palton complicat, a căror culori intercalate întreverde, maro și atingeri de albastru; este o haina care pare să șoptească povești de creativitate și luptă.

Fundalul explodează în nuanțe dinamice de albastru, rotindu-se în jurul figurii, evocând cerurile deasupra Provanse, aproape ca și cum artistul întinde o mână, invitând spectatorul să simtă esența existenței sale. Autoportretul întruchipează un moment de introspecție; comunică un profund impact emoțional, ca și cum artistul nu ar prezenta doar o figură, ci ar împărtăși tumultul său interior, pasiunea și reziliența. Din punct de vedere istoric, această piesă surprinde călătoria lui Van Gogh într-o perioadă de transformare personală—marcând trecerea sa la culorile vii și formele expresive care vor defini moștenirea sa. Reflectă explorarea continuă a identității sale în mijlocul haosului emoțiilor și experiențelor, întărind importanța sa ca o piatră de temelie a post-impresionismului.