În acest autoportret captivant, artista se prezintă așezată într-un scaun cu rotile, ținând o paletă de pictor bogat detaliată și pensule, evocând atât vulnerabilitate, cât și hotărâre creativă. Decorul este o cameră modestă, săracă în mobilier, cu pereți galbeni palizi și o bandă orizontală albastră care contrastează liniștit cu podeaua de lemn în tonuri pământii. Alături de ea, un șevalet susține un portret impunător al doctorului Farill, a cărui privire severă și ținută sobră adaugă un contrapunct solemn și demn expresiei introspective și compuse a artistei.

Tehnica artistică este curată și precisă, cu linii clare care definesc formele și o atenție meticuloasă asupra texturilor — suplețea portretului, metalul reflectorizant al scaunului cu rotile și pliurile țesăturii vestimentației tradiționale. Paleta cromatică este restrânsă, dar caldă, echilibrând tonurile reci de albastru și cele neutre cu nuanțele pielii și greutatea fustei negre. Emoțional, opera vibrează cu o reziliență liniștită și o narațiune complexă; recunoaște durerea și limitările, dar ridică demnitatea și măiestria artistică deasupra tuturor. Realizată în 1951, această lucrare răsună profund în contextul său istoric, reflectând suferința personală și un angajament ferm față de artă, marcând un testament esențial al patrimoniului durabil al artistei.