Opera de artă atrage imediat atenția prin simplitatea izbitoare și simbolismul puternic. O femeie, redată într-un stil care amintește de un autoportret, stă central, aparent în centrul compoziției. Femeia a fost străpunsă de frigărui de lemn, forma ei este în același timp vulnerabilă și puternică. Fundalul este împărțit în pământ și mare, separate de femeie. O inimă mare, expusă, zace pe pământ, sângerând abundent. Pământul în sine este sterp, sugerând un loc de durere și pustiire. Deasupra femeii atârnă două rochii pe umerașe, conectate prin fire roșii. Ele amintesc de ținute, una simplă și practică, cealaltă mai ornamentată; ele reprezintă sentimentul de sine al artistului, împărțit între două identități. Cerul este plin de nori amenințători care servesc la amplificarea greutății emoționale a scenei. Lucrarea este realizată cu o atenție atentă la detalii și o utilizare distinctă a culorii; contrastul dintre roșul inimii și tonurile mai estompate ale fundalului este deosebit de izbitor. Această utilizare a culorii nu este doar estetică, ci contribuie la nucleul emoțional al picturii.