În această lucrare captivantă, o sirenă cu părul lung stă în liniște pe țărmul stâncos, forma ei fiind prinsă frumos în profil. Înfășurată într-un coadă irizantă care reflectă nuanțe de albastru și argint, corpul ei strălucește pe fundalul unei mări furtunoase care se izbește de stânci ascuțite. Stâncile de jur împrejur, îmbrăcate în alge marine și ude de ocean, îi încadrează silueta delicată cu o aură de mister. Ea trage cu delicatețe șuvițele de păr, părând pierdută în gânduri profunde, ca și cum ar contempla un secret profund al adâncurilor. Alături de ea, o cochilie modestă, ce conține perle strălucitoare, sugerează o legătură între pământ și mare, o fuziune între frumusețe și dorință.

Paleta de culori în această piesă este bogată și evocatoare; adâncurile albastre ale mării atrag atenția, în timp ce valurile albe luminoase se izbește de o coastă aproape etereală. Waterhouse folosește tușe subtile pentru a crea un ritm hipnotizant care străbate întreaga compoziție. Impactul emoțional este palpabil, pentru că privitorul poate aproape să audă ecoul valurilor și să simtă briza ușoară în jurul sirenei — postura ei vorbește despre tristețe și nostalgie. Istoric, această lucrare reflectă fascinația epocii pentru mituri și legende, împletind atât expresia artistică, cât și noțiunile romantice de frumusețe dintr-o altă lume. Talentul lui Waterhouse de a crea o conexiune intimă între privitor și subiect face ca această lucrare să nu fie doar o sărbătoare vizuală, ci și o explorare atemporală a dorinței pentru ceva ce este exact dincolo de raza de acțiune.