În acest autoportret impresionant, artistul se prezintă cu o ureche bandajată și o expresie contemplativă. Paltonul său verde închis contrastează puternic cu fundalul portocalie vibrant, creând un impact vizual dramatic. Pictura este groasă și expresivă, caracteristică stilului post-impresionist al lui van Gogh; fiecare tușă pare aproape vie, ca și cum vopseaua însăși palpita de emoție. Fumul de la pipă pe care o ține se ridică în spirale delicate, adăugând un sentiment de mișcare și reflectând, poate, gândurile tumultoase ale artistului în acea perioadă.

Compoziția este intimă; avem impresia că spionăm un moment de vulnerabilitate. Fața, parțial neclară, sugerează suferințele și luptele cu care s-a confruntat van Gogh, luptând cu sănătatea sa mintală. Cu toate acestea, există o scânteie de reziliență în culorile vibrante și îndrăznețe care ne spun despre pasiunea sa de durată pentru viață și artă. Această pictură are o semnificație istorică, deoarece înfățișează o perioadă dificilă din viața lui van Gogh, dar se ridică de asemenea ca un testament al frumuseții care poate emana din suferință.